MOUltumesc Jose...

Nu sunt nici pe departe in cea mai buna perioada a vietii mele si ingaduind victoria dramatismului accidental asupra pasiunii, n-am mai scris nimic de ceva timp. Ceea ce nu e tocmai rau pentru ca nici nu simteam nevoia sa scriu prea mult. Daca as face-o, mi-as scrie memoriile la nici 30 de ani si probabil ca as umple cateva sute de pagini sub titlul: “Viata in detentie, la dispozitia unui zeu carnivor”. N-am s-o fac, insa exista un subiect care m-a determinat sa ies din tacerea trufasa ce ma inconjoara. Mai exact, o injustitie severa. O injustitie care vine precum o palma pe care un judecator de la Inalta Curte o aplica pe fata martorului in sala de judecata.

Timp de trei ani de zile la Madrid s-a desfasurat un razboi. Insuportabilul Mourinho s-a duelat cu forte inegale cu presa de casa a clubului Real Madrid. Au castigat, ca de obicei, cei din urma, iar astazi, cu ocazia meciului cu Osasuna, lusitanul spune “Adio” gruparii blanco. In urma sa raman aspecte controversate, un club mult mai bine structurat si o echipa care cu doua transferuri de marca poate rescrie istoria. Mourinho insa pleaca, presa de casa ramane. Uriasele institutii media, PRISA, Unidad Editorial, MediaPro au castigat o batalie importanta dar, urmand traictoria meteoritilor din cer si durata ingusta a randurilor scobite in hartie de redactori cu rasuflarea taiata, ziarele traiesc alandala si scurt. Ele mor sau sunt omorate, ca valuri de infanteristi secerate. Inevitabil, in masa si anonim. Cineva sau ceva pune capat vietii ziarelor: patronii, scrisul rau, indiferenta publica. Problema lor este ca articolele traiesc o zi, uneori mai mult, niciodata prea mult. Si asta pentru ca presa ramane zumzetul fara continut al uzurii cotidiene. Mediatic, Mourinho a fost desfiintat. Nimeni nu mai vorbeste astazi despre ce a gasit portughezul cand a semnat cu Real Madrid. Umilit aproape la fiecare duel direct, clubul secolului trecut nu doar ca traia in umbra marii rivale dar era dominat copios la toate capitolele, inclusive cel la care, parea a se pricepe cel mai bine: marketing. Avand pe banca nu doar un mare antrenor ci si brandul “The Special One”, Madridul a renascut la absolut toate sectoarele, iar antipaticul technician portughez a reusit sa stopeze ascensiunea fotbalistica si mediatica a gastii de narcisisti talentati de pe Camp Nou.

Desi parea imposibil, marea Barcelona a fost ucisa si rapusa: victorie in finala Cupei Spaniei, victorie in Supercupa Spaniei, victorie in semifinalele Cupei, titlul de campioana a Spaniei, opt meciuri consecutive fara esec in fata gruparii blaugrana. Toate au fost obtinute de Mou in fata echipei care inaintea sosirii lusitanului matura pe jos cu Real Madrid. Dar astazi, intr-un delir total, se vorbeste doar despre ceea ce Mourinho i-a facut lui Iker!!! Delirul e o boala a persoanei. Delirul social e o boala fara persoane. Daca se poate intelege ceva din fraza corala a delirului intonat social, atunci acest ceva e o disparitie: izgonirea gandirii autonome. Delirul social e un desert armonios. Toti, intr-un glas, despre nimic. Pe undeva normal, pentru ca pentru multa lume, Jose a fost intruchiparea viitorului, imaginea clipei ce urmeaza, a timpurilor pe care fanii blanco doar le visau fara sa anticipeze dezastrul. Replica presei nu putea fi decat una taioasa si dura in fata primului antrenor al Madridului care nu raspundea la orice ora la telefoanele venite din partea ziaristilor, care nu permitea scurgerea de informatii din vestiar, care nu cina cu ziaristii ba chiar le ironiza prostia crasa in conferintele de presa. Mourinho a fost distrus in cel mai autentic stil media. Nu e nimic de cercetat aici, in afara de morala acestor companii care si-au permis de-alungul anilor sa detina controlul nu doar asupra imaginatiei fanilor ci si asupra grandiosului Real Madrid. Nicio problema, e un obicei raspandit si practicat cu voiosie scabroasa in Asia sau in Africa, unde gangsteri locali si clientii lor occidentali incheie aliante, fac afaceri, impart profitul, iar in caz de esec trec paguba la datoria publica. Acest sport, vecin moral cu turismul sexual, explica partial si tragedia care a impanzit acest club care cauta de ani buni La Decima.

Trist este ca o va mai cauta cativa ani pana cand un nou Mourinho, daca o exista pe undeva, se va lua din nou la tranta cu toti si toate. Astazi, Jose Mourinho iese din scena si ii lasa locul probabil lui Carlo Ancelotti. Omul care a trait cu pasiune si a aparat in orice situatie acest club, merita aplauzele noastre virtuale. Pe langa reusitele si nereusitele sale fotbalistice, Jose Mourinho a mai facut ceva. El i-a indemnat pe fanii de peste tot ai clubului Real Madrid sa gandeasca, sa-si apere cu orice pret clubul, sa aleaga, sa desparta apele si sa cantareasca uleiurile, sa se mire si sa inteleaga, sa fie mandri chiar si cand sunt intepati, sa fie intepati doar de revolta si sa se revolte din dorul dupa marile trofee nu pentru orgoliul personal. Acestui om, presa spaniola i-a transmis ca nu e nevoie de el. Pentru madrileni e bun altceva si altcineva. E drept, pericolul era prea mare…Real Madrid isi putea castiga independenta, Real Madrid putea redeveni Real Madrid, Real Madrid putea reusi. Eroismul jeneaza prieteni. Idealul nostru al oamenilor se pare ca inclina, echilibrat si geometric, spre altceva: spre bravura fara grimase, spre cumintenie, spre acel gen de erou rarisim care exista tacit ca o ecuatie matematica, in structura de beton a unui pod aiuritor. Eroii cuminti sunt rari si imposibil de tristi. Jose n-a fost cuminte si nici trist. A fost doar un erou rar. Obrigado por tudo, Ze!